
Două reguli importante:
- Fă ce ai de făcut în timp ce gândurile obsesive există!
- Amânarea poate fi control sau haos.
Acest ghid adună activități ușor de făcut, care te ajută să-ți protejezi energia, mintea și corpul, atunci când ai Tulburare Obsesiv- Compulsivă (sau nu neapărat).
Dormi. În acord cu ritmul tău circadian
Nu trebuie să te pui în pat la 10 și la 7 dimineața să te trezești. Deși poți face asta dacă acesta e ritmul cu care tu funcționezi cel mai bine.
Ritmul circadian este ceasul intern al corpului tău. El poate fi reglat sau dereglat, dar niciodată greșit.
Simți vină pentru că dormi în loc să fii productiv? Odihnește-te simțind vină. De ce?
Tulburarea obsesiv-compulsivă consumă timp și mai ales energie. Un organism obosit este un organism slăbit. Iar un organism slăbit va face mult mai greu față cerințelor tulburării obsesiv-compulsive. Va cere la fel sau poate mai mult de la un organism din ce în ce mai secat de resurse.
Deci dormi, cu sau fără vină, atunci când corpul îți cere.
Ia contact cu oamenii dragi
Nu contează ce faceți sau cât vă vedeți. Contează să îi simți lângă tine și să te bucuri de timpul petrecut cu ei.
Grupurile, indiferent de numărul membrilor, sunt vitale pentru sănătatea noastră. Avem nevoie să știm că avem oameni pe care ne putem baza, cu care putem râde și cu care putem împărtăși din viața noastră.
Poate oboseala te va duce înspre izolare. E foarte important să faci efortul de a intra în contact și cu oamenii dragi. Mai ales cu cei care te încarcă și îți aduc liniște.
Ieși afară măcar 30 de minute pe zi
În special dimineața. Dacă știi că ai TOC înseamnă că probabil deja iei medicație și poate faci și terapie. Minunat, medicația și terapia sunt absolut necesare pentru cineva cu TOC.
Dar mai sunt și alte activități și obiceiuri care vin și susțin rezultatele terapiei și medicației. Iar soarele este unul dintre ele. Chiar dacă e iarnă și e cam înnorat.
Dacă ieși „să te vadă soarele la față” producția de serotonină crește. Și cel mai probabil ai nevoie de asta dacă ai TOC.
Mergi la sală/dansuri/yoga etc
Înainte de beneficiile aduse corpului, sportul înseamnă disciplină și control. Ceea ce de cele mai multe ori lipsesc dacă ai TOC.
În TOC nu numai mintea are de suferit, ci și corpul. Poate apărea tensiunea musculară, somnul slab calitativ oricum slăbește corpul, iar gândurile obsesive de pe parcursul zilei epuizează rezervele de energie.
Sportul practicat constant (indiferent de intensitate) ajută la eliberarea endorfinelor, neurotransmițători ce spun corpului și minții „uite cum arată relaxarea și liniștea”.
Iar la finalul unei sesiuni de sport, apare și dopamina care îți liniștește corpul și îl asigură că a făcut ceva productiv și plăcut.
Baza pe care construim: un corp odihnit, hrănit adecvat și hidratat. Nu subestima activitățile de bază, sunt absolut esențiale pentru sănătatea noastră fizică și psihică.
Și cum nu am menționat până acum în acest articol, trebuie să spun măcar la final. Consecvența e cheia!

Leave a comment