Mituri din terapie pe care le-am auzit (din păcate și de la colegi psihologi)

• Psihologul trebuie să treacă prin aceeași problemă pentru a putea ajuta clientul.

Ar fi culmea…și trist pentru săracul psiholog. Să treacă numai prin necazuri până la vârsta de 25-30 ani (debutul mediu) ca să poată ajuta la rândul lui alți oameni aflați în dificultate. 

Anii de studiu, experiența și implicarea activă sunt factorii ce diferențiază un psiholog bun de unul mediocru. Dacă psihologul a trecut prin doliu, poate va reuși să înțeleagă și alte nuanțe ale doliului și va avea o abordare diferită pentru clienții săi. Dar și cineva care nu a trecut prin această experiență poate foarte bine să fie un real ajutor. 

Psihologia presupune învățare continuă. Ideea conform căreia doar trecem prin viață și astfel putem să îi ajutăm pe alții nu este plauzibilă. Tocmai de ideea asta ar trebui să ne detașăm pentru a înțelege și respecta adevăratul act psihologic.

• Odată ce mă simt mai bine pot să nu mai vin la terapie.

Ești liber să iei o pauză de la terapie oricând dorești. Dar dacă acum te simți mai bine și închei terapia, s-ar putea să nu fie un moment potrivit pentru progresul tău. 

Lucrăm cu disconfortul, cu emoțiile mai puțin plăcute și cu situațiile incomode din viața noastră. Facem asta ca să le înțelegem, acceptăm și integrăm. Dar acestea consumă mult timp, timp în care sistemul tău nervos și rutina ta sunt dezechilibrate. 

Odată ce te simți mai bine (minunat moment în terapie!) trebuie să consolidăm și acest aspect. Spargem și aruncăm ce nu mai e de folos și construim încet și sigur o nouă structură. E nevoie de timp pentru asta. 

Dacă 20-30 de ani ai avut niște comportamente disfuncționale și te-ai obișnuit cu starea de rău, fii sigur că o să fie nevoie de o perioadă de timp să te obișnuiești și cu starea de liniște.

În terapie lucrăm și emoțiile plăcute, nu așteptăm să se instaleze ele singure.

• Trebuie să fiu de acord cu ce spune psihologul pentru că el e de meserie.

Cu tine trebuie să fii în acord mereu, iar un psiholog bun te va ghida spre acest lucru. Nu citim gânduri și nu ghicim în experiențe de viață și traume. Ascultăm, explorăm, ghidăm și vedem încotro duce procesul. 

Psihologul nu știe lucruri despre tine, el poate doar presupune. După ce presupune, obligatoriu verifică cu tine. Formulări de genul “tu îți urăști tatăl, se vede dim cum vorbești despre el” nu își au locul. În schimb, “din ce aud de la tine pare că iese la suprafață și ură pentru tatăl tău, așa este?”. Acel “așa este?” reprezintă un element fundamental important din terapie, deoarece acela ne aduce pe aceeasi lungime de undă. 

E posibil să nu fii de acord cu psihologul din varii motive: nu ți se potrivește ce spune, nu ești pregătit pentru acea teorie/idee, psihologul nu are dreptate etc. 

Este în regulă să nu fii de acord uneori cu ce spune psihologul tău. Dar îi poți spune asta, dacă te simți în siguranță să o faci.