De ce fac și evaluări și cum îi ajută asta pe clienții cu care colaborez?

Un caiet rupt, colorat, trecut prin toate mâinilor și umplut cu toate tipurile de cerneală: oracolul. 

Îmi plăcea să aflu cine pe cine place sau cine pe cine urăște pentru că mna, bârfa e bârfă. Dar întrebările de genul “care a fost cel mai urât coșmar al tău?” sau “ce te face cel mai fericit?” mi se păreau fascinante. Hrăneau în mine o curiozitate pe care mai târziu am înțeles-o și descoperit-o: curiozitatea pentru oameni. De ce fac oamenii ce fac? Cum s-au simțit când au spus asta? Cum i-a influențat x lucru și de ce până și frații sunt atât de diferiți?

La 13 ani am aflat și ce să fac cu această curiozitate și am simțit extrem de natural decizia: mă fac psiholog. Evident că nu știam cu ce se mănâncă, dar treptat am aflat. Iar de 9 ani am și început procesul.

Pentru mine terapia fără evaluare e în orb, atunci când e vorba de patologii. Dacă vorbim despre cineva care doar își dorește să se dezvolte personal, evaluarea poate servi doar ca un ajutor în plus în înțelegerea de sine. Dar se poate și fără. Dacă vorbim în schimb de cineva care are acuze din sfera unor patologii (precum tulburările de personalitate, tulburările depresive, unele tulburări anxioase, tulburarea obsesiv-compulsivă, ADHD etc) atunci intervenția necesită mai multă atenție. De ce? Pentru că nu putem să lucrăm cu ceva ce nu cunoaștem. Fără teste standardizate și fără ședințe dedicate exclusiv evaluării, putem omite aspecte foarte importante din tabloul clinic.

Să luăm cazul Anei (ipotetic). Ana vine la mine cu acuze legate de somn, îi este foarte greu să adoarmă, iar acest lucru îi perturbă activitatea zilnică. Pe parcursul ședinței aflu și că muncește mult, se uită pe telefon și la film în același timp, iese des în oraș și face practic orice mai puțin să stea. Agitația este evidentă, dar care poate fi cauza? 

Aflu de la ea că mama ei îi spunea constant că o să aibă timp să se odihnească când va muri. Aha, poate fi o pistă, un obicei apărut și întreținut încă din copilărie. Ana fumează destul de mult, mai consumă și alcool și substanțe ocazional. Putem să punem asta tot pe fondul unei copilării agitate și lipsite de afecțiune și ghidaj. Dar Ana mai și vorbește peste tine, uneori pare că nu te ascultă și își pierde răbdarea repede. Cât să fie legat de stilul de viață și de experiențe?

 În urma unei evaluări Ana a avut simptomatologie asociată ADHD, medicul psihiatru msi apoi confirmând diagnosticul. Bineînțeles că nu toți ce au simptomatologia enumerată mai sus au ADHD. Ce vreau sa subliniez este faptul că până nu cunoaștem cauza, terapia nu poate fi suficient de eficientă.

Dacă nu este cererea ta, nu prea fac evaluări de la primele ședințe. Prefer să explorăm și să vedem ce anume vrei să împărtășești cu mine. Nici mie nu mi-ar plăcea să vin (mai ales pentru prima dată) la terapie și după ce îmi spun supărările/frustrările să aud “hai să te evaluez, sigur e ceva mai mult acolo”.

Așa cum am tot spus, ritmul tău este cel mai important. Asta nu înseamnă totuși că ascund să îți spun ceva dacă observ, dar decizia finală, evident, este a ta.